h

Întrebări frecvente

  >  Întrebări frecvente
Care sunt actele necesare pentru înscriere

Copie după certificatul de naştere a copilului,  copie de pe cartea de identitate a unuia dintre părinţi

Adeverinţă de la medicul de familie pentru copil. La primire veţi primi o declaraţie de intenţie pe care va trebui să îl semnaţi.

Copilul meu nu ştie să mănânce singur, va fi ajutat?

Copilul dvs va fi ajutat la mâncare , şi pe parcurs i se va dezvolta abilitatea de a manca singur

Este o problemă faptul că poarta scutec ?

NU, nu este,  va fi schimbat scutecul ori de câte ori va fi nevoie şi pe parcurs în colaborare cu părinţii, copilul se poate dezobişnui.

Putem să îl aducem dacă are alergie la gluten?

Da, liniştit, copilul va fii in siguranţă în timpul activităţilor, va avea spaţiu special amenajat pentru gustare.

Cum este perioada de acomodare?

Perioada de acomodare diferă de la un copil la altul, de ex. plange 2-3 zile după care se obişnuieşte şi se lasă, sau nu plânge prima zi doar de la a doua deoarece a realizat că va fi lăsat in grija noastră, sau poate plânge 10 zile dar pe parcurs  toţi se obiţnuiesc.

Pot să rămân eu ca părinte la activităţi?

Din păcate nu avem această opţiune conform legislaţiei în vigoare din cauza stării de alertă.

Ce trebuie să aducem cu noi?

Lucrurile necesare: incălţăminte pentru uz interior, haine de schimb, scutece, şerveţele umede.

ro_RORomanian

Susține Asociația Pity Pang!

Susține Asociația Pity Pang și redirecționează 3,5% din impozitul pe venitul obținut în anul anterior, completând Declarația 230 pana la data de  15 mai 2022. Apasă aici pentru a Descarcă Declarația 230 După completarea formularului, te rugam sa îl trimiți înapoi la adresa de e-mail contact@pitypang.ro
Holler Box