b

Servicii

  >  Servicii

Serviciile şi preocupările noastre

Datorită vârstei lor fragede, antepreşcolarii solicită o mare atenţie din partea adulţilor în ceea ce priveşte Jocul-ca activitate de bază a acestuia. 

Astfel, zilnic noi pregătim cu atenţie activități interesante cu instrumente de lucru atractive şi adecvate vârstei lor, asigurându-ne că toate zonele de dezvoltare sunt stimulate şi acoperite. Considerăm că este important ca copiii să-şi dezvolte propriul joc oferindu-le libertatea de a alege, însă acesta este ghidat cu blândeţe de un program prestabilit. Instrumentele utilizate sunt replici reduse ale vieţii reale, de exemplu folosirea uneltelor şi instrumentelor pentru gătit, grădinărit, tâmplărie, etc, o paletă largă de elemente din natură-de exemplu pietricele, crenguţe din lemn, frunze,conuri de brad, boabe de fasole, etc precum şi materiale reciclabile-de exemplu materiale textile, nasturi, sfoară, carton, dopuri de plută, role de hârtie igienică, etc. Instrumentele folosite sunt atent alese şi corelate astfel încât să stimuleze dezvoltarea secvenţialităţii, a asocierilor, a grupărilor, a clasificărilor şi a senzaţiilor.

Ţinând cont de faptul că nivelul de dezvoltare al copiilor nu este același, noi oferim metode individualizate şi personalizate cu scopul formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, emoţionale, morale, fizice ale copiilor. Acest nivel este evaluat folosind instrumente standardizate şi acreditate, utilizate de angajaţii noştri psihologi clinicieni specialişti; 

Reuşita şi eficienţa tuturor activităţilor  se realizează prin comunicarea adecvată cu părinţii.  Iar echipa noastra formată din personal angajat şi voluntari, desfăşoară activităţile cu dedicare şi dăruire.

Ariile de dezvoltare stimulate

Este important ca o imagine sau un obiect să fie însoțit de un sentiment de surprindere, de uimire

Se realizează într-un mod ludic cu ajutorul zicătorilor, a cântecelelor, a marionetelor, lectura cărţilor cu imagini pentru copii şi povestirea interactivă

Abilitățile de gândire și de rezolvare a problemelor sunt stimulate în funcție de stadiul de dezvoltare cognitiv

Este esenţială pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă, a preachiziţilor şi achiziţilor şcolare, având un rol esenţial în viaţa adultă, profesională, sportivă, etc

Se realizează prin muzicalitate şi ritmicitate, având un rol esenţial în dezvoltarea posturii corecte şi ortostatice

Dans popular, jocuri de cântece de mișcare

De reținut

Evaluare psihologică și consiliere gratuită pentru
toți copiii înscrişi la noi, dacă este necesar

ro_RORomanian

Susține Asociația Pity Pang!

Susține Asociația Pity Pang și redirecționează 3,5% din impozitul pe venitul obținut în anul anterior, completând Declarația 230 pana la data de  15 mai 2022. Apasă aici pentru a Descarcă Declarația 230 După completarea formularului, te rugam sa îl trimiți înapoi la adresa de e-mail contact@pitypang.ro
Holler Box